Eu si lumea..

Ma simt atat de mic in comparatie cu intreg universul, parca incerc sa fac ceva insa puterea mea minuscula este automat distrusa de o forta necunoscuta, chiar dinainte de a se forma gandul.Este aceea forta care iti taie respiratia si te face sa vrei ,sa fugi pana nu mai stii de tine, pana cand mainile si picioarele iti sunt amortite si cazi undeva in mijlocul desertului, cu sufletul in palme si cu inima galopand mai departe pe un drum nestiut, care duce nicaieri, care nu se mai termina, insa speri si astepti sa vezi lumina de la capatul tunelului.Lumina care nu mai apare, dar tu speri in continuare, pentru ca face parte din conditia ta de om, face parte din personalitatea ta. Care personalitate? a ta! Cea cu care tu, te mandresti in fiecare zi, cea pe care o lauzi prietenilor tai, cea pe care care o arati in fiecare zi ...cea care insoteste peste tot...
Ma simt mic si parca inutil, nu reusesc sa fac nimic...dar oare ce as vrea sa fac? Nu m-am gandit la asta, stiu doar ca as vrea sa fac ceva, dar nu m-am gandit niciodata ce anume...poate ca de aici ar trebui sa incep...hmmm....sa vedem... sa stiu ca am reusit sa fac o persoana fericita pentru intreaga ei viata, sa reusesc sa fac pe cineva sa zambeasca atunci cand sufletul ii este gol, sa regaseasca ceva pe care crezuse ca a pierdut din personalitatea lui, sau mai bine spus din tot ce inseamna ca si persoana...hmmmm nu mai stiu..am ramas fara idei si fara inspiratie...m-a parasit...poate ca a mers la altcineva.E bine si asa.Macar se foloseste cineva de aceasta inspiratie, sper doar sa o foloseasca in sensul bun si sa faca ceva frumos cu ea... :)
Stau ascuns....undeva intr-un colt de lume...nu vreau sa ma gaseasca nimeni, pentru ca as putea rani...sau oare de ce anume mi-e frica? Ca as putea ramane singur pentru tot restul vietii mele, sau poate ca mi-e frica de mine si de ce anume as putea sa fac sau sa spun, sau poate ca mi-e frica de lume...de lumea care e atat de rea, si atat de egoista uneori. Banii ajung sa ne conduca, nu vrem decat sa fim noi in fata, restul nu mai conteaza, vrem sa fim cei mai buni, si cand ajungem acolo sus, suntem nemultumiti, vrem si mai sus. De ce? Pentru ca se poate, si de ce sa fie cel de langa noi mai sus, cand putem sa fim noi...asadar este o lupta continua dupa bani, putere si faima...
Eu nu lupt pentru nici una, nu vreau bani, decat atat cat sa pot trai decent, nu vreau putere si nu vreau faima, vreau doar o viata linistita, eu cu sufletul meu si cu tot ceea ce inseamna viata mea...Credeti ca cer prea mult???

Cuvinte..

Lampa de pe birou mi-a devenit un bun prieten...ma asculta , si nu zice nimic, nu ma critica nu imi reprosaza nimic, doar tace si asculta...cateodata mai zambeste...si atat...
Se vorbea despre tacere...hmmm...m-am tot gandit ce as putea spune despre tacere...pana astazi nu prea aveam idee ce as putea sa spun...
Azi am descoperit ca de multe ori ma scufund cu totul in aceasta tacere, prefer sa stau eu, si gandurile mele care deasemenea tac...si sa ascultam pianul meu imaginar, care in astfel de momente este atat de fericit...
Am observat azi ca atunci cand ma supar sau ceva nu imi convine, ma inchid in carapacea mea si nimic in jur nu mai conteaza...de cele mai multe ori ma enervez pe mine, pentru ca acum sunt fericit si parca gandurile mele zburda, iar in momentul urmator intreg cerul a cazut deasupra mea...e trist...si de fiecare data ma cert, dar fara nici un rezultat ...
In ultimul timp tacerea a fost refugiul meu, de multe ori am preferat sa tac decat sa vorbesc, parca odata cu acele cuvinte as fi pierdut si o parte din mine, parca odata cu aerul mi-as fi dat si viata.Sunt momente in care stau si nu pot sa misc macar un deget sau sa scot macar un sunet, sunt constient de asta, si incerc din rasputeri sa fac ceva in momentele respective dar parca nu reusesc, vreau sa fug, dar este greu, vreau sa vorbesc dar cuvintele nu vor sa iasa, ca si cum ar fi amenintate, si se inghesuie spre iesire, insa nici unul nu indrazneste.
Oameni din jurul meu, mi-au demostrat ca uneori tacerea e de aur, oameni pe care nu ii inteleg uneori, dar avand in vedere ca nu ma inteleg nici pe mine, cum as putea sa ii inteleg pe ei. Oameni care acum spun ceva si peste un timp alceva, dar si asta cred ca se scuza , avand in vedere ca poate toti facem acelasi lucru la un moment dat, oameni ...oameni...oameni care se baga chiar si acolo unde nu ar trebui, si habar n-au despre ce vorbesc, dar vorbesc, pentru ca au impresia ca stiu totul si ca au dreptul sa o faca, care cred ca au dreptul sa critice si sa urasca....oameni si oameni, mi-ar lua o viata sa vorbesc despre ei si nu as termina...
Asadar, pe mine tacerea ma ajuta...sau poate nu, insa imi place sa cred ca ma ajuta, ma tine departe de critici si alte cele...
Cred ca m-am pierdut in ganduri acum....insa mi-am adus aminte de un citat..." Cu cat cunosc mai multi oameni, cu atat imi iubesc mai mult pisica."
Ei bine, eu nu am o pisica...insa ma scufund mai tare in tacerea mea...cred ca e mai bine...
Lampa de pe birou stie ce scriu acum si imi da dreptate , la fel face si ea...stie atat de multe si totusi tace...

freedom

Am inteles gresit cuvantul "libertate". Ca un copil care-si doreste o bicicleta de ziua lui,ca un adolescent care-si doreste primul sarut - cat mai repede, ca un om mare care-si doreste sa scape de datorii, ca un batran care-si doreste sa pacaleasca moartea cu inca o zi...eu mi-am dorit libertate. O libertate care acum ma incolteste, ma sufoca si imi atarna greu de cele mai mari sperante. Si vise. Am inteles gresit cuvantul libertate. Prea tarziu insa. Daca am privirea trista o am pentru ca nu am reusit nimic din ce mi-am propus. Daca am facut la un moment dat un bine...dupa bine am facut si rau. Incepand cu raul facut mie insumi.
E doar un gand in seara asta, inainte de un somn linistit pe care mi-l doresc de ceva vreme. Si liber - somnul!