Ma simt atat de mic in comparatie cu intreg universul, parca incerc sa fac ceva insa puterea mea minuscula este automat distrusa de o forta necunoscuta, chiar dinainte de a se forma gandul.Este aceea forta care iti taie respiratia si te face sa vrei ,sa fugi pana nu mai stii de tine, pana cand mainile si picioarele iti sunt amortite si cazi undeva in mijlocul desertului, cu sufletul in palme si cu inima galopand mai departe pe un drum nestiut, care duce nicaieri, care nu se mai termina, insa speri si astepti sa vezi lumina de la capatul tunelului.Lumina care nu mai apare, dar tu speri in continuare, pentru ca face parte din conditia ta de om, face parte din personalitatea ta. Care personalitate? a ta! Cea cu care tu, te mandresti in fiecare zi, cea pe care o lauzi prietenilor tai, cea pe care care o arati in fiecare zi ...cea care insoteste peste tot...
Ma simt mic si parca inutil, nu reusesc sa fac nimic...dar oare ce as vrea sa fac? Nu m-am gandit la asta, stiu doar ca as vrea sa fac ceva, dar nu m-am gandit niciodata ce anume...poate ca de aici ar trebui sa incep...hmmm....sa vedem... sa stiu ca am reusit sa fac o persoana fericita pentru intreaga ei viata, sa reusesc sa fac pe cineva sa zambeasca atunci cand sufletul ii este gol, sa regaseasca ceva pe care crezuse ca a pierdut din personalitatea lui, sau mai bine spus din tot ce inseamna ca si persoana...hmmmm nu mai stiu..am ramas fara idei si fara inspiratie...m-a parasit...poate ca a mers la altcineva.E bine si asa.Macar se foloseste cineva de aceasta inspiratie, sper doar sa o foloseasca in sensul bun si sa faca ceva frumos cu ea... :)
Stau ascuns....undeva intr-un colt de lume...nu vreau sa ma gaseasca nimeni, pentru ca as putea rani...sau oare de ce anume mi-e frica? Ca as putea ramane singur pentru tot restul vietii mele, sau poate ca mi-e frica de mine si de ce anume as putea sa fac sau sa spun, sau poate ca mi-e frica de lume...de lumea care e atat de rea, si atat de egoista uneori. Banii ajung sa ne conduca, nu vrem decat sa fim noi in fata, restul nu mai conteaza, vrem sa fim cei mai buni, si cand ajungem acolo sus, suntem nemultumiti, vrem si mai sus. De ce? Pentru ca se poate, si de ce sa fie cel de langa noi mai sus, cand putem sa fim noi...asadar este o lupta continua dupa bani, putere si faima...
Eu nu lupt pentru nici una, nu vreau bani, decat atat cat sa pot trai decent, nu vreau putere si nu vreau faima, vreau doar o viata linistita, eu cu sufletul meu si cu tot ceea ce inseamna viata mea...Credeti ca cer prea mult???
