duminică, 23 august 2009

Deziluzie

Oamenii sunt mereu in cautare de ceva, insa cel mai adesea se cauta pe ei insasi. Incearca sa descopere cum sunt, ce fel de oameni sunt; mereu in cautarea identitatii.

Ce e foarte ciudat e ca ei stiu cine sunt. Da, asa e, TU stii cine esti si o stii prea bine. E adevarat ca te mai schimbi, se mai schimba realitatea din jurul tau si inevitabil te schimbi si tu. Mai sunt si momente de confuzie, dar stii prea bine cine esti. Problema e ca nu-ti prea place. Te uiti in oglinda si strambi din nas sau dai din umeri. Nu vorbesc de infatisare, de corp, de cat de bine arati, ci de interior.

E greu sa accepti ca nu esti perfect. E greu sa accepti ca faci greseli, ca faci rau, ca visele tale sunt departe de realizare, ca nu te iubeste toata lumea. Stii cine esti dar intretii iluzia ca nu sti, cauti cu disperare, poate gasesti o varianta mai buna a ta… asta desi stii ce ai de facut.

Stii ce ai de facut sa devii mai „bun” dar te complaci. Ceea ce esti tu, ce ai devenit tu… ei bine asta esti tu. Te-ai obisnuit, cu partile bune si cu partile rele. Vrei sa fii mai bun, vrei sa fii perfect, dar problema ta este ca vrei sa faci asta fara sa renunti la nimic din ceea ce esti tu deja, din ceea ce e al tau deja. Pacat insa ca asta nu se poate.

Toate au un pret, iar daca vrei sa fii mai bun, orice o fi insemnand asta pentru tine, trebuie sa fii pregatit sa nu mai fii tu, cel de acum. Sa renunti la o parte din tine. Asta nu e usor, stiu… e ca si cum te-ai sinucide, iar pe multi din noi ne sperie rau de tot gandul asta. Ca sa fii mai bun trebuie sa fi pregatit sa mori – asta e pretul pe care trebuie sa-l platesti.

vineri, 14 august 2009

Ganduri


S-a trezit cu gandurile arse de soarele pustietatii care il guverneaza de ceva timp, fara sa-si gaseasca sensul pe lume si-n viata, s-a tarat pana la cea mai apropiata oaza de liniste, insa linistea...linistea pentru el era deja un vis prea indraznet. A crzut ca a atins un strop de fericire, insa i-a fost repede spulberata speranta. sa mai alerge nu mai are putere, sa iubeasca...hah... ce e aia iubire? De unde vine? Si cat tine? Nu tine, deseori s-a gandit ca nu tine...El iubeste repede si se plictiseste repede, insa sufera o viata. Nu e un baiat prost, insa ii e frica de prostie si are toate sansele sa traiasca cu ea. Ii e frica mai ales de umbra lui, de zambetul lui, de gura lui, de foame, de sete. era un baietel firav, plapand, slabut, cu maini mici, se chinuia sa-si aprinda tigara uneori caci el fuma! cred. Ranile pe care le are se simt in suflet si ii e frica sa le expuna, ca un copil ars de apa clocotita.
Era candva fericit. Stia ca va veni o vreme in care isi va regreta existenta si tot ceea ce tine de ea. Numai nasterea NU. Nciodata. Si-a dorit prea mult sa apara pe lume si sa-si insuseasca toate prapastiile si durerile si incantarile acesteia.
Era candva fericit. Insa nu mai stie cand. Pentru ca se plictiseste repede. Si de uitat...la fel.
Eram eu...

Multumesc tuturor celor care...care au invatat sa ma accepte, celor care habar n-au cine sunt. Si mie nu? Mie pentru ca ma suport si nu-mi vine sa ma duc...oriunde...

vineri, 7 august 2009

Just thinking


Fragmente de ganduri...o camera plina de unde sonore...defapt sunt castile...ups.
Ma regasesc pe la o ora tarzie intampinand luna August...toamna e aproape. Nu mi-a placut niciodata luna asta. E un fel de amestec de good-bye si get-out-of-here. N-are ce cauta in ciclul de 12. Oricat de mult ar incerca ea sa aduca caldura...ploi...tot se lasa batuta ; este la fel ca linistea de dinaintea furtunii...stii ca este acolo...ca asteapta sa reiasa din coclaurile intunecate..sa bage cornite in toti..apoi tunete...apoi fulgere...apoi tornade...apoi inundatii.
Toata lumea este inundata azi. Nimeni nu-si gaseste locul sau vorbele...haos este putin zis.

Imi vine in minte imaginea unui ochelarist de 10 ani....ce nu se gandea asa mult la lunile anului. N-avea nici un stres omul..traia cu fanteziile lui si era fericit. Fiecare gand isi prindea conturul altfel , precum dintr-o tigara aprinsa ies rotocoale de fum (rotocoale ce pot fi asemanate cu niste spirite nelinistite)...fiecare contur era bine desenat. Nu exista alb si negru...exista si un albastru pur...imbinat de un rosu aprins...cateodata si gelos de galben...dar il rapunea naturalul de verde.

Sunt doar niste ganduri insirate pe un ecran de cristale lichide...cristale ce nu au nici o valoarea in lumea reala. Ele au fost comori , giuvaeruri , nestemate...cautate de milioane si miliarde oameni in pustietate...insa not anymore. Totul este pierdut , insa oare cand totul este pierdut uitam ca dupa sfarsit exista un nou inceput?
Uitam des..nu suntem elefanti (la fel cum zic unii despre ei).

Maine o sa incerc sa nu uit ca e August , la fel cum si baietii de la Kaiser Chiefs nu uita ca dragostea nu este o competitie...