Gand

As vrea sa-ti spun, dar stiu ca n-o sa ma crezi.

Si m-am trezit...

Eu si lumea..

Ma simt atat de mic in comparatie cu intreg universul, parca incerc sa fac ceva insa puterea mea minuscula este automat distrusa de o forta necunoscuta, chiar dinainte de a se forma gandul.Este aceea forta care iti taie respiratia si te face sa vrei ,sa fugi pana nu mai stii de tine, pana cand mainile si picioarele iti sunt amortite si cazi undeva in mijlocul desertului, cu sufletul in palme si cu inima galopand mai departe pe un drum nestiut, care duce nicaieri, care nu se mai termina, insa speri si astepti sa vezi lumina de la capatul tunelului.Lumina care nu mai apare, dar tu speri in continuare, pentru ca face parte din conditia ta de om, face parte din personalitatea ta. Care personalitate? a ta! Cea cu care tu, te mandresti in fiecare zi, cea pe care o lauzi prietenilor tai, cea pe care care o arati in fiecare zi ...cea care insoteste peste tot...
Ma simt mic si parca inutil, nu reusesc sa fac nimic...dar oare ce as vrea sa fac? Nu m-am gandit la asta, stiu doar ca as vrea sa fac ceva, dar nu m-am gandit niciodata ce anume...poate ca de aici ar trebui sa incep...hmmm....sa vedem... sa stiu ca am reusit sa fac o persoana fericita pentru intreaga ei viata, sa reusesc sa fac pe cineva sa zambeasca atunci cand sufletul ii este gol, sa regaseasca ceva pe care crezuse ca a pierdut din personalitatea lui, sau mai bine spus din tot ce inseamna ca si persoana...hmmmm nu mai stiu..am ramas fara idei si fara inspiratie...m-a parasit...poate ca a mers la altcineva.E bine si asa.Macar se foloseste cineva de aceasta inspiratie, sper doar sa o foloseasca in sensul bun si sa faca ceva frumos cu ea... :)
Stau ascuns....undeva intr-un colt de lume...nu vreau sa ma gaseasca nimeni, pentru ca as putea rani...sau oare de ce anume mi-e frica? Ca as putea ramane singur pentru tot restul vietii mele, sau poate ca mi-e frica de mine si de ce anume as putea sa fac sau sa spun, sau poate ca mi-e frica de lume...de lumea care e atat de rea, si atat de egoista uneori. Banii ajung sa ne conduca, nu vrem decat sa fim noi in fata, restul nu mai conteaza, vrem sa fim cei mai buni, si cand ajungem acolo sus, suntem nemultumiti, vrem si mai sus. De ce? Pentru ca se poate, si de ce sa fie cel de langa noi mai sus, cand putem sa fim noi...asadar este o lupta continua dupa bani, putere si faima...
Eu nu lupt pentru nici una, nu vreau bani, decat atat cat sa pot trai decent, nu vreau putere si nu vreau faima, vreau doar o viata linistita, eu cu sufletul meu si cu tot ceea ce inseamna viata mea...Credeti ca cer prea mult???

Cuvinte..

Lampa de pe birou mi-a devenit un bun prieten...ma asculta , si nu zice nimic, nu ma critica nu imi reprosaza nimic, doar tace si asculta...cateodata mai zambeste...si atat...
Se vorbea despre tacere...hmmm...m-am tot gandit ce as putea spune despre tacere...pana astazi nu prea aveam idee ce as putea sa spun...
Azi am descoperit ca de multe ori ma scufund cu totul in aceasta tacere, prefer sa stau eu, si gandurile mele care deasemenea tac...si sa ascultam pianul meu imaginar, care in astfel de momente este atat de fericit...
Am observat azi ca atunci cand ma supar sau ceva nu imi convine, ma inchid in carapacea mea si nimic in jur nu mai conteaza...de cele mai multe ori ma enervez pe mine, pentru ca acum sunt fericit si parca gandurile mele zburda, iar in momentul urmator intreg cerul a cazut deasupra mea...e trist...si de fiecare data ma cert, dar fara nici un rezultat ...
In ultimul timp tacerea a fost refugiul meu, de multe ori am preferat sa tac decat sa vorbesc, parca odata cu acele cuvinte as fi pierdut si o parte din mine, parca odata cu aerul mi-as fi dat si viata.Sunt momente in care stau si nu pot sa misc macar un deget sau sa scot macar un sunet, sunt constient de asta, si incerc din rasputeri sa fac ceva in momentele respective dar parca nu reusesc, vreau sa fug, dar este greu, vreau sa vorbesc dar cuvintele nu vor sa iasa, ca si cum ar fi amenintate, si se inghesuie spre iesire, insa nici unul nu indrazneste.
Oameni din jurul meu, mi-au demostrat ca uneori tacerea e de aur, oameni pe care nu ii inteleg uneori, dar avand in vedere ca nu ma inteleg nici pe mine, cum as putea sa ii inteleg pe ei. Oameni care acum spun ceva si peste un timp alceva, dar si asta cred ca se scuza , avand in vedere ca poate toti facem acelasi lucru la un moment dat, oameni ...oameni...oameni care se baga chiar si acolo unde nu ar trebui, si habar n-au despre ce vorbesc, dar vorbesc, pentru ca au impresia ca stiu totul si ca au dreptul sa o faca, care cred ca au dreptul sa critice si sa urasca....oameni si oameni, mi-ar lua o viata sa vorbesc despre ei si nu as termina...
Asadar, pe mine tacerea ma ajuta...sau poate nu, insa imi place sa cred ca ma ajuta, ma tine departe de critici si alte cele...
Cred ca m-am pierdut in ganduri acum....insa mi-am adus aminte de un citat..." Cu cat cunosc mai multi oameni, cu atat imi iubesc mai mult pisica."
Ei bine, eu nu am o pisica...insa ma scufund mai tare in tacerea mea...cred ca e mai bine...
Lampa de pe birou stie ce scriu acum si imi da dreptate , la fel face si ea...stie atat de multe si totusi tace...

freedom

Am inteles gresit cuvantul "libertate". Ca un copil care-si doreste o bicicleta de ziua lui,ca un adolescent care-si doreste primul sarut - cat mai repede, ca un om mare care-si doreste sa scape de datorii, ca un batran care-si doreste sa pacaleasca moartea cu inca o zi...eu mi-am dorit libertate. O libertate care acum ma incolteste, ma sufoca si imi atarna greu de cele mai mari sperante. Si vise. Am inteles gresit cuvantul libertate. Prea tarziu insa. Daca am privirea trista o am pentru ca nu am reusit nimic din ce mi-am propus. Daca am facut la un moment dat un bine...dupa bine am facut si rau. Incepand cu raul facut mie insumi.
E doar un gand in seara asta, inainte de un somn linistit pe care mi-l doresc de ceva vreme. Si liber - somnul!

auzi..

daca ai o sansa, o ultima sansa...ce faci? dai cu piciorul, de teama, din nepasare pentru tine, din ignoranta? dai cu piciorul sau profiti la maxim chiar daca ar fi cea mai mare greseala din viata ta?

Tu ce ai face? Eu as merge pana in panzele albe cu dorinta mea de a nu rata nici o sansa, nici o oportunitate, sa nu treaca nici un vis - dintre cele mai mari- pe langa mine.

Pacat insa ca de cele mai multe ori nu realizam ca mai avem o sansa si o oportunitate sa facem cu adevarat ceea ce ne dorim. Asadar, pot spune azi ceea ce mi-am dort mereu sa zic si n-am avut curaj:

1. Nu-mi place cand tata imi zice sa dau la politie;
2. Nu-mi place sa stau singur in casa;..si nu ca mi'ar fi urat!
3. Nu-mi place sa rad la glume proaste doar ca sa nu se supere cel care le-a facut.

Nu-mi place ca am o sansa, o ultima sansa si n depinde doar de mine daca profit sau nu.
Ce conteaza ce-mi place mie?!

Deziluzie

Oamenii sunt mereu in cautare de ceva, insa cel mai adesea se cauta pe ei insasi. Incearca sa descopere cum sunt, ce fel de oameni sunt; mereu in cautarea identitatii.

Ce e foarte ciudat e ca ei stiu cine sunt. Da, asa e, TU stii cine esti si o stii prea bine. E adevarat ca te mai schimbi, se mai schimba realitatea din jurul tau si inevitabil te schimbi si tu. Mai sunt si momente de confuzie, dar stii prea bine cine esti. Problema e ca nu-ti prea place. Te uiti in oglinda si strambi din nas sau dai din umeri. Nu vorbesc de infatisare, de corp, de cat de bine arati, ci de interior.

E greu sa accepti ca nu esti perfect. E greu sa accepti ca faci greseli, ca faci rau, ca visele tale sunt departe de realizare, ca nu te iubeste toata lumea. Stii cine esti dar intretii iluzia ca nu sti, cauti cu disperare, poate gasesti o varianta mai buna a ta… asta desi stii ce ai de facut.

Stii ce ai de facut sa devii mai „bun” dar te complaci. Ceea ce esti tu, ce ai devenit tu… ei bine asta esti tu. Te-ai obisnuit, cu partile bune si cu partile rele. Vrei sa fii mai bun, vrei sa fii perfect, dar problema ta este ca vrei sa faci asta fara sa renunti la nimic din ceea ce esti tu deja, din ceea ce e al tau deja. Pacat insa ca asta nu se poate.

Toate au un pret, iar daca vrei sa fii mai bun, orice o fi insemnand asta pentru tine, trebuie sa fii pregatit sa nu mai fii tu, cel de acum. Sa renunti la o parte din tine. Asta nu e usor, stiu… e ca si cum te-ai sinucide, iar pe multi din noi ne sperie rau de tot gandul asta. Ca sa fii mai bun trebuie sa fi pregatit sa mori – asta e pretul pe care trebuie sa-l platesti.

Ganduri

S-a trezit cu gandurile arse de soarele pustietatii care il guverneaza de ceva timp, fara sa-si gaseasca sensul pe lume si-n viata, s-a tarat pana la cea mai apropiata oaza de liniste, insa linistea...linistea pentru el era deja un vis prea indraznet. A crzut ca a atins un strop de fericire, insa i-a fost repede spulberata speranta. sa mai alerge nu mai are putere, sa iubeasca...hah... ce e aia iubire? De unde vine? Si cat tine? Nu tine, deseori s-a gandit ca nu tine...El iubeste repede si se plictiseste repede, insa sufera o viata. Nu e un baiat prost, insa ii e frica de prostie si are toate sansele sa traiasca cu ea. Ii e frica mai ales de umbra lui, de zambetul lui, de gura lui, de foame, de sete. era un baietel firav, plapand, slabut, cu maini mici, se chinuia sa-si aprinda tigara uneori caci el fuma! cred. Ranile pe care le are se simt in suflet si ii e frica sa le expuna, ca un copil ars de apa clocotita.
Era candva fericit. Stia ca va veni o vreme in care isi va regreta existenta si tot ceea ce tine de ea. Numai nasterea NU. Nciodata. Si-a dorit prea mult sa apara pe lume si sa-si insuseasca toate prapastiile si durerile si incantarile acesteia.
Era candva fericit. Insa nu mai stie cand. Pentru ca se plictiseste repede. Si de uitat...la fel.
Eram eu...

Multumesc tuturor celor care...care au invatat sa ma accepte, celor care habar n-au cine sunt. Si mie nu? Mie pentru ca ma suport si nu-mi vine sa ma duc...oriunde...

Just thinking

Fragmente de ganduri...o camera plina de unde sonore...defapt sunt castile...ups.
Ma regasesc pe la o ora tarzie intampinand luna August...toamna e aproape. Nu mi-a placut niciodata luna asta. E un fel de amestec de good-bye si get-out-of-here. N-are ce cauta in ciclul de 12. Oricat de mult ar incerca ea sa aduca caldura...ploi...tot se lasa batuta ; este la fel ca linistea de dinaintea furtunii...stii ca este acolo...ca asteapta sa reiasa din coclaurile intunecate..sa bage cornite in toti..apoi tunete...apoi fulgere...apoi tornade...apoi inundatii.
Toata lumea este inundata azi. Nimeni nu-si gaseste locul sau vorbele...haos este putin zis.

Imi vine in minte imaginea unui ochelarist de 10 ani....ce nu se gandea asa mult la lunile anului. N-avea nici un stres omul..traia cu fanteziile lui si era fericit. Fiecare gand isi prindea conturul altfel , precum dintr-o tigara aprinsa ies rotocoale de fum (rotocoale ce pot fi asemanate cu niste spirite nelinistite)...fiecare contur era bine desenat. Nu exista alb si negru...exista si un albastru pur...imbinat de un rosu aprins...cateodata si gelos de galben...dar il rapunea naturalul de verde.

Sunt doar niste ganduri insirate pe un ecran de cristale lichide...cristale ce nu au nici o valoarea in lumea reala. Ele au fost comori , giuvaeruri , nestemate...cautate de milioane si miliarde oameni in pustietate...insa not anymore. Totul este pierdut , insa oare cand totul este pierdut uitam ca dupa sfarsit exista un nou inceput?
Uitam des..nu suntem elefanti (la fel cum zic unii despre ei).

Maine o sa incerc sa nu uit ca e August , la fel cum si baietii de la Kaiser Chiefs nu uita ca dragostea nu este o competitie...

Pentru ca..mie dor

Pentru ca era nevoie de o schimbare, pentru ca cerul nu e intotdeauna senin, pentru ca norii nu au intotdeauna aceiasi culoare, pentru ca noaptea nu seamana cu ziua, pentru ca iubirile sunt frumoase, si niciodata la fel...pentru ca exist...pentru ca existi...pentru ca suntem....pentru ca....pentru....

Revenind la oile noastre..m-am mutat, adica mi.am mutat blogul.Cine doreste sa ma viziteze il astept cu mare drag.

O zi cu mult Soare!