Mi-am regretat adesea cuvintele, dar niciodata tacerile

Tacerea ucide. Am asteptat cu sufletul la gura, mult timp ceva care sa ma faca sa sparg tacerea si sa pot sa spun, liber, din toata inima cine sunt, ce vreau, ce pot si ce gandesc. Tacerea doare. M-a durut tot timpul un singur cuvant pe care nu l-am putut scoate din mine - ura! Tacerea doboara. Mi-a fost greu sa tac, sa ma musc de buze si sa inghit in sec. Tacerea e alinare - pentru un suflet aflat in impas. Tacerea mistuie - ce greu e sa poti sa stii sa taci. Tacerea ma urmareste - dar nu acum, ci in cele mai adanci vise si ganduri, in gandurile mele toate.
Tacerea e malefica, tacerea te inraieste, te instraineaza. Tacerea te ingradeste. Intotdeauna.

Tacerea...cum am scapat de ea? Dar cine a zis ca am scapat?

Liviu, Carla, Utsy, Ada, Diana, Oana

Va spun, din tot sufletul ca nu am reusit sa scap de tacere insa am reusit s-o moderez, s-o temperez, s-o mint sa ma lase in pace, sa ma lase linistit, sa ma lase singur, sa nu ma urmareasca. Am reusit. E inspre multumirea fiinte mele.
Cine va fi urmatorul din noi care va rupe tacerea? Cine va vorbi despre tacere intai si intai?

Va multumesc pentru gandurile voastre si nu in ultimul rand va multumesc pentru tacerea voastra uneori atat de cu bun simt,

Nutsu